În zilele noastre, aşa-zisele "dureri de spate" reprezintă o reală problema socială. Nu întâmplător reprezintă cauza principală a absenteismului la locul de muncă şi se estimează că aproximativ 70-90% dintre persoane, vor avea în cursul vieţii un episod de dureri de spate. Înainte de a vorbi de aspectele patologice, este bine să oferim câteva noţiuni simple de anatomie şi fiziologie. Coloana vertebrală este formată din 33-34 de segmente osoase: vertebrele. Fiecare vertebră este formată dintr-o porţiune frontală: corpul şi o porţiune posterioară: arcada. Cele două porţiuni sunt unite prin tulpini.
În ansamblul său, coloana este împărţită în mai multe secţiuni:
• Cervicală: include primele şapte vertebre (C1-C7). Segmentele osoase ale acestui tract au corpul mai mic decât celelalte secţiuni, de asemenea, primele 2 vertebre au o structură anatomică particulară. Prima vertebră, numita ATLAS, ca şi cel care susţinea lumea, se articulează cu craniul.
• Toracică: este formată din 12 vertebre (de la T1 până la T12). Primele 10 se articulează cu coastele, iar acestea la rândul lor cu sternul, pentru a forma cutia toracică. Ultimele 2 sunt articulate cu coastele false, adică cu coastele care nu se închid anterior cu sternul.
• Lombară: este formată din cinci vertebre (L1-L5). Acestea au corpul mai voluminos decăt vertebrele celorlalte secţiuni.
• Sacrală: este reprezentată de osul sacru. Alcătuită din mai multe vertebre contopite, apare într-o formă triunghiulară, cu apexul oientat în jos.
• Coccigiană: aceasta coincide cu un osişor de formă triunghiulară, cu apexul în jos, care este datorată fuziunii a 4-5 vertebre.
În ansamblul ei, coloana vertebrală reprezintă axul central al corpului uman şi răspunde la două cerinţe mecanice: rigiditatea şi elasticitatea.
La nivelul individului prezintă 4 curbe:
1. Curba cervicala în convexitate anterioară.
2. Curba dorsala în convexitate posterioară.
3. Curba lombară în convexitate anterioară.
4. Curba sacrală în convexitate posterioară.
Prezenţa curbelor permite o creştere a rezistenţei la sarcini de aproximativ 10 ori. Vertebrele sunt unite între ele prin articulaţii. Corpurile se articulează între ele prin simfiză, prin interpunerea unui disc fibro-cartilaginos (disc intervertebral), format din 2 părţi:
Anulus fibroso (extern)
Nucleo polposo (intern): format 90% din apă.
În partea din spate, vertebrele superioare şi inferioare sunt articulate între ele prin artrodii simple, care permit mişcarea de alunecare. În faţa corpurilor vertebrale este ligamentul longitudinal anterior care se extinde de la craniu până la osul sacru. În partea posterioară a corpurilor vertebrale, în interiorul canalului spinal se extinde ligamentului longitudinal posterior. Stabilitatea şi mobilitatea sunt asigurate de către propri muşchi ai coloanei, care sunt dispuşi în două straturi: unul superficial, celălalt profund. Protecţia musculară majoră se găseşte la nivelul lombar. Suprapunerea vertebrelor determina formarea canalului vertebral în interiorul căruia se află măduva spinării. Din aceasta îşi au originea nervii care permit circulaţia şi în plus, aici vor ajunge fibrele nervoase care transportă informaţii senzoriale la creier. Măduva este acoperită de meninge şi se extinde la adult până la L1-L2, după care îşi are originea cauda equina, care coincide cu un pachet de nervi şi nu cu o structură reală a sistemului nervos.
Coloana are trei funcţii: statică, dinamică şi neuroprotectoare.
1. Statică, deoarece vertebrele noastre ne permit să avem o poziţie verticală în condiţii de repaus.
2. Dinamică, deoarece permite mişcarea atât datorită prezenţei vertebrelor şi ligamentelor, care prin acţiunea lor pasivă mecanică limitează amplitudinea partilor segmentale, cât şi datorită muşchilor, care sunt partea activă.
3. Neuroprotectoare, deoarece protejează măduva spinării.
Coloana, în funcţie de diferitele segmente, prezintă anumite capacităţi de mişcare sau grade de libertate, care nu pot fi depăşite, în caz contrar se produc daune. • C0-C1-C2: sunt folosite pentru mişcările de rotaţie a capului.
• C3-C4-C5-C6-C7: sunt folosite pentru flexia şi extensia în faţă, lateral şi din spate a membrelor superioare. Sunt vertebrele cele mai mobile.
• De la T1 la T10: vertebrele sunt imobile prin articularea cu coastele, care la rândul lor, se articulează cu sternul.
• T11-T12: sunt mobile, deoarece sunt articulate cu coastele false sau fluctuante. • De la L1 la L5: sunt mobile.
• Vertebrele sacrale şi coccigiane: sunt imobile, deoarece sunt solidificate.
Vertebrele cervicale sunt mult mai mici şi mai subţiri decât vertebrele lombare, asa ca, în caz de accident sunt cele mai afectate. În plus, fiind într-o poziţie de tranziţie între o zona mobilă şi una imobilă, ele vor fi punctul de cea mai mare aplicare a energiei cinetice dezvoltată în coliziune. Prin urmare, prejudiciul la acest nivel va fi mai mare. De asemenea, ştim că cu cât este mai mare leziunea la nivelul măduvei, cu atat mai grave vor fi daunele. O leziune cervicală determină un cadru de tetraplegie, o leziune lombară – paraplegia.
Un capitol aparte în etiologia durerilor de spate trebuie dedicat bolilor degenerative. Prin definiţie, bolile degenerative ale coloanei vertebrale sunt modificări ale vertebrelor, ale discurilor şi ligamentelor, ca urmare a uzurii acestora sau a procesului de îmbătrânire. În ceea ce priveşte traumele, segmentele cele mai afectate sunt cele mobile. Aceste boli, însă se dezvoltă independent de protecţia musculară. Acest lucru explică faptul că vertebrele cele mai afectate sunt cele lombare, în ciuda faptului că din punct de vedere sunt cele mai fortificate. Bolile cele mai frecvente sunt:
1. Discopatia
2. Hernia de disc
3. Spondiloză
Factorii care le genereaza sunt: genetici (SD Marfan, boala Wilson ...) sau dobândiţi (constituţionali, profesionali, stări morbide cum ar fi guta sau hipo şi hiperparatiroidismul). 1. Discopatia: este o afecţiune proprie a discului, în plus determinată de o scadere a componentei sale apoase. Pe baza acestui cadru se poate dezvolta o hernie de disc. La subiecţii tineri, este mai uşor să se prezinte direct o hernie. Partea cea mai afectată este întotdeauna cea lombară, dar acest lucru nu exclude posibilitatea unei discopatii la un nivel superior. Simptomatologia cardinală este dată de lombalgie, care este clasica durere de spate, căreia nu-i este asociată durerea radiantă la unul dintre cele două picioare. E un simptom care regresează prin repaus fizic.
Medicină actuală oferă ca terapie: odihnă, utilizarea medicamentelor, reabilitarea posturală şi, dacă este necesar, oferă o soluţie chirurgicală, care prevede înlocuirea discului cu o proteză. Protezele, însă, anchilozează coloana vertebrală, determinând o situaţie de stres a vertebrelor.
O practică yoga constanta şi orientată în mod specific rezolvă problema şi previne agravarea acesteia ce poate duce la o instabilitate vertebrală reală.
2. Hernia de disc: între aceste patologii este cu siguranţă cea mai populară. Ea poate să apară în orice parte a a coloanei vertebrale, dar în cazul în care aceasta se produce la nivelul lombar, în afara durerilor de spate, se va simţi ceea ce medicii numesc "durere radiculară". Adică durerea tinde să radieze spre exterior în anumite regiuni ale unuia dintre cele două picioare în funcţie de rădăcina nervoasă comprimată de hernie. Porţiunile lombare cele mai afectate de hernie sunt: L3-L4, L4-L5, L5-S1.
Printre factorii care o favorizeaza includem:
• Cei legaţi de constituţia fizică, cum ar fi obezitatea.
• Cei legaţi de profesie: muncitorii, conducătorii de vehicule grele, care de multe ori reclamă durere atunci când iau piciorul de pe ambreiaj ...
• Cei determinaţi de o scădere a aportului de sânge la nivelul discului (de ex. ca rezultat al proceselor aterosclerotice ale vaselor sanguine care îl iriga), care la rândul sau devine mai sărac în apă şi mai puţin elastic. Acest lucru duce la formarea spaţiilor la nivelul spaţiului inelar fibros, care reunindu-se pot ajunge spre periferie şi determină scurgerea nucleului pulpos.
• Dezechilibre posturale.
Atunci când se produce o hernie de disc se întâmplă că nucleul pulpos al discului intervertebral herniaza în partea posterioară şi patrunde în canalul spinal. Acest lucru se datorează faptului că spaţiul inelar fibros nu mai deţine nucleul pulpos, cauzând hernia. În acest fel, hernia poate intra în coliziune cu rădăcinile unui nerv în interiorul sacului dural, cauzând:
• Cruralgia, dureri de spate care radiază de la inguine spre interiorul genunchiului, dacă discul herniat este în L3-L4
• Sciatică, durere care merge în jos în partea postero-laterală sau numai pe partea din spate a piciorului în cazul în care discul herniat este în L4-L5 sau L5-S1.
De obicei, apariţia herniei este bruscă, însoţită de durere acută, bine localizată. În următoarele ore durerea creşte până când devine continuă. Acest lucru se produce din cauza faptului că ligamentele şi ţesuturile lezate de proeminenţă sunt congestionate cu sânge, rechemând mediatorii inflamaţiei. În plus muşchii zonei afectate se contractă pentru a preveni mişcările dureroase. Foarte des hernia se poate întâlni chiar și în dispariția spontană, deoarece fragmentul herniat este supus unui proces de uscare sau de fagocitoză, adică eliminarea de către sistemul imunitar. Există o terapie conservatoare şi una chirurgicală. Prima este utilizată în faza inţială a bolii. Se recurge la utilizarea unei benzi elastice care dă alinare, dar nu are nici o prospectivă din punct de vedere curativ, odihnă, bustieră ortopedică, administrarea anti-inflamatoarelor şi analgezicelor, se propune terapie fizio-Kinesis.Tratamentul chirurgical este folosit numai atunci când există deficite neurologice severe (de ex.. Sindromul cauda equina sau deficienţă majoră a rezistenţei la nivelul membrelor inferioare), sau când tratamentul conservator, prelungit timp de cel puţin 4-6 săptămâni nu a uşurat simptomele. Practica yoga faciliteaza şi accelerează procesul de vindecare, permiţând evitarea unei intervenţii chirurgicale şi a complicaţiilor sale, desigur este necesară îndrumarea unui instructor competent. Recăderile, frecvente la cei care suferă de aceste patologii pot fi prevenite prin practica obişnuită şi progresivă.
3. Spondiloza sau mai degrabă spondilodiscoartrosi. Mai puţin frecventă decât hernia de disc, afectează în principal persoanele între 50 şi 70 de ani.
Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba, trebuie să definim conceptul de osteoartrită:
"Este o artropatie cronică de natură progresivă care are ca rezultat o regresie a structurilor care alcătuiesc articulaţia. Elementul caracteristic este producerea de osteofite, adică cercini osoase care sunt dispuse la marginea articulaţiilor ". Spondilodiscoartrosi deci, este un proces degenerativ ale componentelor oaselor şi a discurilor coloanei vertebrale cu producerea de osteofite care determină o îngustare (stenoza) a canalului medular. Ea poate afecta orice nivel al coloanei. Dacă este afectată zona lombară se vor simţi dureri de spate care radiază spre fese şi ambele picioare. Simptomul caracteristic este claudicaţia neurogenă, care consta în prezenţa durerii şi furnicăturilor în zona spatelui şi a picioarelor, care tinde să scadă şi să se oprească. În cazul în care osteofitele comprimă rădăcinile nervoase, va fi prezentă o simptomatologie similară cu cea a herniei de disc cu cruralgie sau sciatică, în funcţie de segmentul implicat.
În orice caz, practica yoga este deosebit de utilă, atât în ceea ce priveşte prevenirea, cât şi din punct de vedere terapeutic. Yoga regenerează ţesuturile lezate prin restabilirea fiziologia normală a coloanei vertebrale, în cazul în care este predată în conformitate cu canoanele originale transmise de textele antice şi de către maeştri. În caz contrar devine o disciplină, care în loc să ne îmbunătăţească sanatatatea, riscă să provoace daune grave. Aşa că este întotdeauna bine să ne încredinţăm cuiva competent, mai degrabă decât primului curs de yoga pe care-l găsim.
Dr. Hambra Di Vitantonio (tradus din limba italiana)
În ansamblul său, coloana este împărţită în mai multe secţiuni:
• Cervicală: include primele şapte vertebre (C1-C7). Segmentele osoase ale acestui tract au corpul mai mic decât celelalte secţiuni, de asemenea, primele 2 vertebre au o structură anatomică particulară. Prima vertebră, numita ATLAS, ca şi cel care susţinea lumea, se articulează cu craniul.
• Toracică: este formată din 12 vertebre (de la T1 până la T12). Primele 10 se articulează cu coastele, iar acestea la rândul lor cu sternul, pentru a forma cutia toracică. Ultimele 2 sunt articulate cu coastele false, adică cu coastele care nu se închid anterior cu sternul.
• Lombară: este formată din cinci vertebre (L1-L5). Acestea au corpul mai voluminos decăt vertebrele celorlalte secţiuni.
• Sacrală: este reprezentată de osul sacru. Alcătuită din mai multe vertebre contopite, apare într-o formă triunghiulară, cu apexul oientat în jos.
• Coccigiană: aceasta coincide cu un osişor de formă triunghiulară, cu apexul în jos, care este datorată fuziunii a 4-5 vertebre.
În ansamblul ei, coloana vertebrală reprezintă axul central al corpului uman şi răspunde la două cerinţe mecanice: rigiditatea şi elasticitatea.
La nivelul individului prezintă 4 curbe:
1. Curba cervicala în convexitate anterioară.
2. Curba dorsala în convexitate posterioară.
3. Curba lombară în convexitate anterioară.
4. Curba sacrală în convexitate posterioară.
Prezenţa curbelor permite o creştere a rezistenţei la sarcini de aproximativ 10 ori. Vertebrele sunt unite între ele prin articulaţii. Corpurile se articulează între ele prin simfiză, prin interpunerea unui disc fibro-cartilaginos (disc intervertebral), format din 2 părţi:
Anulus fibroso (extern)
Nucleo polposo (intern): format 90% din apă.
În partea din spate, vertebrele superioare şi inferioare sunt articulate între ele prin artrodii simple, care permit mişcarea de alunecare. În faţa corpurilor vertebrale este ligamentul longitudinal anterior care se extinde de la craniu până la osul sacru. În partea posterioară a corpurilor vertebrale, în interiorul canalului spinal se extinde ligamentului longitudinal posterior. Stabilitatea şi mobilitatea sunt asigurate de către propri muşchi ai coloanei, care sunt dispuşi în două straturi: unul superficial, celălalt profund. Protecţia musculară majoră se găseşte la nivelul lombar. Suprapunerea vertebrelor determina formarea canalului vertebral în interiorul căruia se află măduva spinării. Din aceasta îşi au originea nervii care permit circulaţia şi în plus, aici vor ajunge fibrele nervoase care transportă informaţii senzoriale la creier. Măduva este acoperită de meninge şi se extinde la adult până la L1-L2, după care îşi are originea cauda equina, care coincide cu un pachet de nervi şi nu cu o structură reală a sistemului nervos.
Coloana are trei funcţii: statică, dinamică şi neuroprotectoare.
1. Statică, deoarece vertebrele noastre ne permit să avem o poziţie verticală în condiţii de repaus.
2. Dinamică, deoarece permite mişcarea atât datorită prezenţei vertebrelor şi ligamentelor, care prin acţiunea lor pasivă mecanică limitează amplitudinea partilor segmentale, cât şi datorită muşchilor, care sunt partea activă.
3. Neuroprotectoare, deoarece protejează măduva spinării.
Coloana, în funcţie de diferitele segmente, prezintă anumite capacităţi de mişcare sau grade de libertate, care nu pot fi depăşite, în caz contrar se produc daune. • C0-C1-C2: sunt folosite pentru mişcările de rotaţie a capului.
• C3-C4-C5-C6-C7: sunt folosite pentru flexia şi extensia în faţă, lateral şi din spate a membrelor superioare. Sunt vertebrele cele mai mobile.
• De la T1 la T10: vertebrele sunt imobile prin articularea cu coastele, care la rândul lor, se articulează cu sternul.
• T11-T12: sunt mobile, deoarece sunt articulate cu coastele false sau fluctuante. • De la L1 la L5: sunt mobile.
• Vertebrele sacrale şi coccigiane: sunt imobile, deoarece sunt solidificate.
Vertebrele cervicale sunt mult mai mici şi mai subţiri decât vertebrele lombare, asa ca, în caz de accident sunt cele mai afectate. În plus, fiind într-o poziţie de tranziţie între o zona mobilă şi una imobilă, ele vor fi punctul de cea mai mare aplicare a energiei cinetice dezvoltată în coliziune. Prin urmare, prejudiciul la acest nivel va fi mai mare. De asemenea, ştim că cu cât este mai mare leziunea la nivelul măduvei, cu atat mai grave vor fi daunele. O leziune cervicală determină un cadru de tetraplegie, o leziune lombară – paraplegia.
Un capitol aparte în etiologia durerilor de spate trebuie dedicat bolilor degenerative. Prin definiţie, bolile degenerative ale coloanei vertebrale sunt modificări ale vertebrelor, ale discurilor şi ligamentelor, ca urmare a uzurii acestora sau a procesului de îmbătrânire. În ceea ce priveşte traumele, segmentele cele mai afectate sunt cele mobile. Aceste boli, însă se dezvoltă independent de protecţia musculară. Acest lucru explică faptul că vertebrele cele mai afectate sunt cele lombare, în ciuda faptului că din punct de vedere sunt cele mai fortificate. Bolile cele mai frecvente sunt:
1. Discopatia
2. Hernia de disc
3. Spondiloză
Factorii care le genereaza sunt: genetici (SD Marfan, boala Wilson ...) sau dobândiţi (constituţionali, profesionali, stări morbide cum ar fi guta sau hipo şi hiperparatiroidismul). 1. Discopatia: este o afecţiune proprie a discului, în plus determinată de o scadere a componentei sale apoase. Pe baza acestui cadru se poate dezvolta o hernie de disc. La subiecţii tineri, este mai uşor să se prezinte direct o hernie. Partea cea mai afectată este întotdeauna cea lombară, dar acest lucru nu exclude posibilitatea unei discopatii la un nivel superior. Simptomatologia cardinală este dată de lombalgie, care este clasica durere de spate, căreia nu-i este asociată durerea radiantă la unul dintre cele două picioare. E un simptom care regresează prin repaus fizic.
Medicină actuală oferă ca terapie: odihnă, utilizarea medicamentelor, reabilitarea posturală şi, dacă este necesar, oferă o soluţie chirurgicală, care prevede înlocuirea discului cu o proteză. Protezele, însă, anchilozează coloana vertebrală, determinând o situaţie de stres a vertebrelor.
O practică yoga constanta şi orientată în mod specific rezolvă problema şi previne agravarea acesteia ce poate duce la o instabilitate vertebrală reală.
2. Hernia de disc: între aceste patologii este cu siguranţă cea mai populară. Ea poate să apară în orice parte a a coloanei vertebrale, dar în cazul în care aceasta se produce la nivelul lombar, în afara durerilor de spate, se va simţi ceea ce medicii numesc "durere radiculară". Adică durerea tinde să radieze spre exterior în anumite regiuni ale unuia dintre cele două picioare în funcţie de rădăcina nervoasă comprimată de hernie. Porţiunile lombare cele mai afectate de hernie sunt: L3-L4, L4-L5, L5-S1.
Printre factorii care o favorizeaza includem:
• Cei legaţi de constituţia fizică, cum ar fi obezitatea.
• Cei legaţi de profesie: muncitorii, conducătorii de vehicule grele, care de multe ori reclamă durere atunci când iau piciorul de pe ambreiaj ...
• Cei determinaţi de o scădere a aportului de sânge la nivelul discului (de ex. ca rezultat al proceselor aterosclerotice ale vaselor sanguine care îl iriga), care la rândul sau devine mai sărac în apă şi mai puţin elastic. Acest lucru duce la formarea spaţiilor la nivelul spaţiului inelar fibros, care reunindu-se pot ajunge spre periferie şi determină scurgerea nucleului pulpos.
• Dezechilibre posturale.
Atunci când se produce o hernie de disc se întâmplă că nucleul pulpos al discului intervertebral herniaza în partea posterioară şi patrunde în canalul spinal. Acest lucru se datorează faptului că spaţiul inelar fibros nu mai deţine nucleul pulpos, cauzând hernia. În acest fel, hernia poate intra în coliziune cu rădăcinile unui nerv în interiorul sacului dural, cauzând:
• Cruralgia, dureri de spate care radiază de la inguine spre interiorul genunchiului, dacă discul herniat este în L3-L4
• Sciatică, durere care merge în jos în partea postero-laterală sau numai pe partea din spate a piciorului în cazul în care discul herniat este în L4-L5 sau L5-S1.
De obicei, apariţia herniei este bruscă, însoţită de durere acută, bine localizată. În următoarele ore durerea creşte până când devine continuă. Acest lucru se produce din cauza faptului că ligamentele şi ţesuturile lezate de proeminenţă sunt congestionate cu sânge, rechemând mediatorii inflamaţiei. În plus muşchii zonei afectate se contractă pentru a preveni mişcările dureroase. Foarte des hernia se poate întâlni chiar și în dispariția spontană, deoarece fragmentul herniat este supus unui proces de uscare sau de fagocitoză, adică eliminarea de către sistemul imunitar. Există o terapie conservatoare şi una chirurgicală. Prima este utilizată în faza inţială a bolii. Se recurge la utilizarea unei benzi elastice care dă alinare, dar nu are nici o prospectivă din punct de vedere curativ, odihnă, bustieră ortopedică, administrarea anti-inflamatoarelor şi analgezicelor, se propune terapie fizio-Kinesis.Tratamentul chirurgical este folosit numai atunci când există deficite neurologice severe (de ex.. Sindromul cauda equina sau deficienţă majoră a rezistenţei la nivelul membrelor inferioare), sau când tratamentul conservator, prelungit timp de cel puţin 4-6 săptămâni nu a uşurat simptomele. Practica yoga faciliteaza şi accelerează procesul de vindecare, permiţând evitarea unei intervenţii chirurgicale şi a complicaţiilor sale, desigur este necesară îndrumarea unui instructor competent. Recăderile, frecvente la cei care suferă de aceste patologii pot fi prevenite prin practica obişnuită şi progresivă.
3. Spondiloza sau mai degrabă spondilodiscoartrosi. Mai puţin frecventă decât hernia de disc, afectează în principal persoanele între 50 şi 70 de ani.
Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba, trebuie să definim conceptul de osteoartrită:
"Este o artropatie cronică de natură progresivă care are ca rezultat o regresie a structurilor care alcătuiesc articulaţia. Elementul caracteristic este producerea de osteofite, adică cercini osoase care sunt dispuse la marginea articulaţiilor ". Spondilodiscoartrosi deci, este un proces degenerativ ale componentelor oaselor şi a discurilor coloanei vertebrale cu producerea de osteofite care determină o îngustare (stenoza) a canalului medular. Ea poate afecta orice nivel al coloanei. Dacă este afectată zona lombară se vor simţi dureri de spate care radiază spre fese şi ambele picioare. Simptomul caracteristic este claudicaţia neurogenă, care consta în prezenţa durerii şi furnicăturilor în zona spatelui şi a picioarelor, care tinde să scadă şi să se oprească. În cazul în care osteofitele comprimă rădăcinile nervoase, va fi prezentă o simptomatologie similară cu cea a herniei de disc cu cruralgie sau sciatică, în funcţie de segmentul implicat.
În orice caz, practica yoga este deosebit de utilă, atât în ceea ce priveşte prevenirea, cât şi din punct de vedere terapeutic. Yoga regenerează ţesuturile lezate prin restabilirea fiziologia normală a coloanei vertebrale, în cazul în care este predată în conformitate cu canoanele originale transmise de textele antice şi de către maeştri. În caz contrar devine o disciplină, care în loc să ne îmbunătăţească sanatatatea, riscă să provoace daune grave. Aşa că este întotdeauna bine să ne încredinţăm cuiva competent, mai degrabă decât primului curs de yoga pe care-l găsim.
Dr. Hambra Di Vitantonio (tradus din limba italiana)
