În fiecare ființă umană: în mine, în tine, în fiecare adolescent, tânăr, matur sau bătrân, se ascunde un copil. Copilăria nu moare niciodată: "este prima frumusețe și ultimul vis". Poate fi uitată complet, dar nu se pierde definitiv. "Fiica ta nu este moartă, doar doarme", spune Isus lui Iair, preotul sinagogii. Nu a murit copilăria ta, Iair, nu este încă moartă și nici nu va putea muri vreodată. Preotului bătrân i s-a imbolnăvit fiica și unii membri ai sinagogii i-au spus chiar că va muri, dar Iair a mers la Isus, care i-a spus: "Nu te teme! Trebuie doar să crezi și ea va fi salvată”. Nu trebuie să ne temem, trebuie să credem că a noastră copilărie poate fi trezită. Ori de câte ori credința apare în inima mea, în inima ta, în inima sa, dragostea copilului care râde, se manifestă din nou ca o dovadă vie a eternității sale.
Sfinții, marii înțelepți, toate cărțile de înțelepciune ne vorbesc despre nevoia de a aborda marile adevăruri spirituale cu o inimă pură ca cea a unui copil. Indiferent dacă simțim sau nu acest lucru, fie că înțelegem sau nu, este absolut necesar să ajungem trăim în interiorul nostru o astfel de stare de copil, nu neapărat raportându-ne la copilăria noastră, ci la starea arhetipală de copil, cu tot ceea ce implică și simbolizează aceasta. Să evocăm cât de des posibil următoarea imagine, care are darul de a dinamiza starea de copil în inima noastră: Este o zi însorită de vară și suntem un copil care păseste printr-un arc de lumină. Ne simtim usori si liberi. Nu ne interesează drumul pe care păsim, atâta timp cât acesta se orientează către soare. Privim în jur cu genele înmuiate în lumină, suntem usori, liberi și strălucitori. Știm că cineva are grijă de noi și din acest motiv suntem privați de orice îngrijorare legată de ziua de mâine. Nu ne gândim la ceea ce vom mânca, la ceea ce vom simți, sau unde vom dormi. Nu avem nicio problemă, nu avem nicio grijă. Nu suntem legati de trecut, pentru noi există doar momentul prezent. Vedem totul în jurul nostru ca atare, fără a face aprecieri sau considerații. Nu există bine sau rău, frumos sau urât, există numai lumină. Nu ne interesează să posedăm ceva, să acumulăm lucruri, să avem o poziție socială. Pur și simplu existăm și nu ne considerăm într-un anumit fel. Să comparăm această imagine cu cea a unui sfânt plin de lumină (care, de fapt, fiecare dintre noi doreste să devină). El știe că este fiul lui Dumnezeu, el știe că Dumnezeu are grijă de el și i se va da tot ce îi este absolut necesar.
El rămâne indiferent la ce părere au oamenii despre el, el poate fi oricum dorește, dar, în esență, rămâne mereu același copil al lui Dumnezeu. Nu este interesat de ziua de ieri sau de cea de mâine, el urmăreste să se identifice cu Tatăl, aici și acum. Pentru el nu există bine sau rău, frumos sau urât, totul are o natură divină și, prin urmare, vede lucrurile așa cum sunt, fără a le cataloga. El este pur, luminos și liber. Acesta este motivul pentru care este necesar să te apropii de învățătură cu o inimă similară ca aceea a copiilor, deoarece să devii un sfânt, înseamnă să urmăresti să trăiești ca un sfânt. Practicantul spiritual trebuie să-si dorească foarte mult să obțină mai întâi starea de candoare în inima sa, astfel încât forța și puritatea să se acumuleze în corp si înțelepciunea în minte. Starea de candoare presupune să ai un suflet pur și nu influențat de pasiuni sau de emoții negative sau distructive, cum ar fi tristețea, gelozia, ura. Adoptând o asemenea stare de candoare, vom vedea cu bucurie că toate aceste stări și emoții negative, nu ne mai pot atinge sau influența. De ce? Pentru că ele sunt incompatibile cu starea interioară de puritate, care este foarte elevată.
Practic, vom vedea că atunci când ne confruntăm cu astfel de stări, adoptarea unei atitudini de copil, le va face să dispară instantaneu - și acest lucru se va întâmpla nu prin luptă, opunându-se cu forța, ci prin transcendență, prin intrarea într-o stare clar superioară, ca și cum ne-am ridica deasupra furtunii. Să abordezi atitudinea de copil este un lucru ușor de făcut - putem să începem de la simplul fapt de a ne imagina (când, de exemplu, iubita/iubitul noastră încearcă să se certe cu noi) că avem ochii foarte puri și luminosi, cu gene întrepatrunse de lumină, evocând imaginea anterioară, și aproape instantaneu cel care e nervos, devine mai linistit. Vom descoperi cum o lumină infinită ne învăluie practic instantaneu și ne vom simți foarte ușori și liberi. Starea de candoare și puritate e legată de chakra Vishuddha și foarte puține ființe ajung să aibă acest centru de forță dominant în ființa lor și, prin urmare, să se situeze la acest nivel de conștiință. Pentru mulți, poate fi surprinzător faptul că la nivelul lui Vishuddha chakra apar, împreună cu această stare de copil, și trezirea intuiției, deschiderea către cunoașterea superioară și unificarea celor trei dimensiuni temporale (trecut - prezent - viitor) într-un singur etern prezent. Un copil nu este legat sau determinat de trecut prin amintiri nostalgice, fericite sau obsesive, pentru el trecutul este prezent în această clipă prin însăsi existența sa ca atare, deci trecutul există numai în măsura în care este condensat în el însuși.
Și, în același mod, viitorul nu reprezintă o anumită direcție, o succesiune legată de evenimente sau realizări dorite, ci reprezintă dezvoltarea și extinderea plenară a momentului prezent. Ceea ce vrem să subliniem este faptul că, dincolo de orice considerație logică sau intelectuală, dincolo de toate tehnicile pe care le știm pentru a transcende timpul, să abordăm atitudinea interioară a candorii, a Stării de copil, ne va face să ajungem la această transcendență a timpului într-un mod incredibil de ușor. Cu toate acestea, este esențial să nu căutăm această realizare în sine ca și cum ar fi ceva de cucerit, ci să ne uităm la ea ca și cum ar fi o stare normală, care ne aparține de drept și pe care o vom regăsi spontan, printr-un fel de clic magic interior, prin regăsirea copilăriei arhetipale. Iată câteva caracteristici ale copilului ideal pe care ar trebui să ni le insusim: el nu minte, el mănâncă doar atunci când are nevoie și îi este foame, nu acumulează lucruri inutile, se joacă fără a fi atașat de jucării, este neobosit, poate abandona orice preocupare și să înceapă imediat alta cu o concentrare totală, își împarte bomboanele cu alți copii, vede totul ca și cum ar fi un joc, nu-i pasă de ziua de mâine și mai presus de toate - este fericit. “Lăsați copiii să vină la mine, să nu-i opriți, pentru că a lor este Împărăția Cerurilor".
Cu cine a vorbit Isus atunci când a zis aceste cuvinte? Cu discipolii săi: Petru, Ioan, Iacov, Matei, Filip, Andrei, Toma ... Dacă nici ei nu au înțeles ce înseamnă să fii copil, atunci ne întrebăm cu teamă justificată: putem noi înțelege mai mult? Încercarea de a trezi starea de copil în inima noastră este o necesitate, deoarece înseamnă în primul rând SĂ FII. Este o pace interioară inexprimabilă pe care nimeni și nimic nu ne-o poate lua, ceea ce ne face să avem aspectul luminos și fața zâmbitoare, ne face să ne simțim usori și liberi. Isus s-a referit adesea la starea de copil în mod direct, ca atunci când a vorbit cu Nicodim sau într-o manieră alegorică, ca atunci când a înviat-o pe fiica lui Iair. Pentru Isus, starea de copil este identică cu starea paradisiacă: "E a lor Împărăția Cerurilor" - zicea în timp ce îmbrățișa copiii care veniseră să-L vadă, iar asta practic spune totul. Când a trebuit să le dea apostolilor o lecție despre umilință, Isus a făcut din nou referire la starea de copil care include aceste atitudini într-un mod admirabil. "Apostolii l-au întrebat pe Isus care dintre ei era cel mai mare. Isus, care cunoștea gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă El și a spus: "Oricine primește acest copil (starea de copil sau starea de candoare în inimă), pe Mine Mă primește și cine Mă primește pe Mine, primeste automat si pe Cel care M-a trimis. Deoarece cel mai mic dintre voi este cel mai mare ". Adesea, Isus a insistat să ne simțim toți ca niște copii ai lui Dumnezeu. Nu este întâmplător faptul că el îl cheamă pe Dumnezeu - << Tată >> subliniind astfel dragostea infinită cu care ne înconjoară. Evocând starea de candoare, vom ajunge treptat să redescoperim sentimentul de apartenență la Divin (Yogananda). In acest mod, se va trezi în noi o credință de neclintit, bazată pe percepția directă a Divinului, care este echivalentă cu stări mistice foarte elevate. Trăirea permanentă și intensă a faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu nu numai că ne va ajuta, ci chiar reprezintă un mod practic de evoluție (similar cu KARMA YOGA). Paradoxal, prin această atitudine vom descoperi că suntem mult mai puternici, dar nu ca și cum am fi niste giganți definiți de puterea noastră: avem o abilitate uimitoare de a acționa cu energii uriase datorită faptului că ne situăm deasupra lor (lucru care se explică din punct de vedere tehnic prin accesul la nivelul cauzal). In plus, această atitudine oferă o bucurie imensă și veselie, o stare permanentă de siguranță și optimism, sentimentul că ne simțim protejați. Și vom vedea cum, in acest mod, vom deveni chiar mai înțelepți, vom înțelege lucruri care înainte ne erau inaccesibile, pentru că începem să trăim de fapt în interiorul nostru, adevărurile spirituale. Este uimitor să vedem cât de multe realizări interioare pot fi obținute în mod concret, pur și simplu prin abordarea atitudinii de candoare și, prin urmare, este condamnabil faptul că această atitudine este atât de des uitată. Toate lucrurile despre care am vorbit până acum pot fi experimentate de oricine, recunoscând cu siguranță că, la început, este nevoie de un efort, o vigilență permanentă, dar cu trecerea timpului, vom vedea că va fi din ce in ce mai ușor.
Nu trebuie să uităm niciodată că Realizarea spirituală nu înseamnă să știm de la ceilalți, să înțelegem sau să acceptăm ceva ca adevărat, ci să fim noi cei care trăim în interior acele lucruri minunate despre care ni s-a vorbit și chiar să reusim să descoperim altele. Prin urmare, este esențial să trăim într-un mod autentic și această stare de candoare, este chiar un fel de "scurtătură" care, dacă este străbătută în mod conștient, ne va scuti de multe eforturi inutile sau încercări zadarnice. Ca avertisment: nu trebuie să confundăm candoarea cu infantilismul sau slăbiciunea și nu trebuie să uităm niciodată cât de insuportabili sunt copiii rasfatati!
Sfinții, marii înțelepți, toate cărțile de înțelepciune ne vorbesc despre nevoia de a aborda marile adevăruri spirituale cu o inimă pură ca cea a unui copil. Indiferent dacă simțim sau nu acest lucru, fie că înțelegem sau nu, este absolut necesar să ajungem trăim în interiorul nostru o astfel de stare de copil, nu neapărat raportându-ne la copilăria noastră, ci la starea arhetipală de copil, cu tot ceea ce implică și simbolizează aceasta. Să evocăm cât de des posibil următoarea imagine, care are darul de a dinamiza starea de copil în inima noastră: Este o zi însorită de vară și suntem un copil care păseste printr-un arc de lumină. Ne simtim usori si liberi. Nu ne interesează drumul pe care păsim, atâta timp cât acesta se orientează către soare. Privim în jur cu genele înmuiate în lumină, suntem usori, liberi și strălucitori. Știm că cineva are grijă de noi și din acest motiv suntem privați de orice îngrijorare legată de ziua de mâine. Nu ne gândim la ceea ce vom mânca, la ceea ce vom simți, sau unde vom dormi. Nu avem nicio problemă, nu avem nicio grijă. Nu suntem legati de trecut, pentru noi există doar momentul prezent. Vedem totul în jurul nostru ca atare, fără a face aprecieri sau considerații. Nu există bine sau rău, frumos sau urât, există numai lumină. Nu ne interesează să posedăm ceva, să acumulăm lucruri, să avem o poziție socială. Pur și simplu existăm și nu ne considerăm într-un anumit fel. Să comparăm această imagine cu cea a unui sfânt plin de lumină (care, de fapt, fiecare dintre noi doreste să devină). El știe că este fiul lui Dumnezeu, el știe că Dumnezeu are grijă de el și i se va da tot ce îi este absolut necesar.
El rămâne indiferent la ce părere au oamenii despre el, el poate fi oricum dorește, dar, în esență, rămâne mereu același copil al lui Dumnezeu. Nu este interesat de ziua de ieri sau de cea de mâine, el urmăreste să se identifice cu Tatăl, aici și acum. Pentru el nu există bine sau rău, frumos sau urât, totul are o natură divină și, prin urmare, vede lucrurile așa cum sunt, fără a le cataloga. El este pur, luminos și liber. Acesta este motivul pentru care este necesar să te apropii de învățătură cu o inimă similară ca aceea a copiilor, deoarece să devii un sfânt, înseamnă să urmăresti să trăiești ca un sfânt. Practicantul spiritual trebuie să-si dorească foarte mult să obțină mai întâi starea de candoare în inima sa, astfel încât forța și puritatea să se acumuleze în corp si înțelepciunea în minte. Starea de candoare presupune să ai un suflet pur și nu influențat de pasiuni sau de emoții negative sau distructive, cum ar fi tristețea, gelozia, ura. Adoptând o asemenea stare de candoare, vom vedea cu bucurie că toate aceste stări și emoții negative, nu ne mai pot atinge sau influența. De ce? Pentru că ele sunt incompatibile cu starea interioară de puritate, care este foarte elevată.
Practic, vom vedea că atunci când ne confruntăm cu astfel de stări, adoptarea unei atitudini de copil, le va face să dispară instantaneu - și acest lucru se va întâmpla nu prin luptă, opunându-se cu forța, ci prin transcendență, prin intrarea într-o stare clar superioară, ca și cum ne-am ridica deasupra furtunii. Să abordezi atitudinea de copil este un lucru ușor de făcut - putem să începem de la simplul fapt de a ne imagina (când, de exemplu, iubita/iubitul noastră încearcă să se certe cu noi) că avem ochii foarte puri și luminosi, cu gene întrepatrunse de lumină, evocând imaginea anterioară, și aproape instantaneu cel care e nervos, devine mai linistit. Vom descoperi cum o lumină infinită ne învăluie practic instantaneu și ne vom simți foarte ușori și liberi. Starea de candoare și puritate e legată de chakra Vishuddha și foarte puține ființe ajung să aibă acest centru de forță dominant în ființa lor și, prin urmare, să se situeze la acest nivel de conștiință. Pentru mulți, poate fi surprinzător faptul că la nivelul lui Vishuddha chakra apar, împreună cu această stare de copil, și trezirea intuiției, deschiderea către cunoașterea superioară și unificarea celor trei dimensiuni temporale (trecut - prezent - viitor) într-un singur etern prezent. Un copil nu este legat sau determinat de trecut prin amintiri nostalgice, fericite sau obsesive, pentru el trecutul este prezent în această clipă prin însăsi existența sa ca atare, deci trecutul există numai în măsura în care este condensat în el însuși.
Și, în același mod, viitorul nu reprezintă o anumită direcție, o succesiune legată de evenimente sau realizări dorite, ci reprezintă dezvoltarea și extinderea plenară a momentului prezent. Ceea ce vrem să subliniem este faptul că, dincolo de orice considerație logică sau intelectuală, dincolo de toate tehnicile pe care le știm pentru a transcende timpul, să abordăm atitudinea interioară a candorii, a Stării de copil, ne va face să ajungem la această transcendență a timpului într-un mod incredibil de ușor. Cu toate acestea, este esențial să nu căutăm această realizare în sine ca și cum ar fi ceva de cucerit, ci să ne uităm la ea ca și cum ar fi o stare normală, care ne aparține de drept și pe care o vom regăsi spontan, printr-un fel de clic magic interior, prin regăsirea copilăriei arhetipale. Iată câteva caracteristici ale copilului ideal pe care ar trebui să ni le insusim: el nu minte, el mănâncă doar atunci când are nevoie și îi este foame, nu acumulează lucruri inutile, se joacă fără a fi atașat de jucării, este neobosit, poate abandona orice preocupare și să înceapă imediat alta cu o concentrare totală, își împarte bomboanele cu alți copii, vede totul ca și cum ar fi un joc, nu-i pasă de ziua de mâine și mai presus de toate - este fericit. “Lăsați copiii să vină la mine, să nu-i opriți, pentru că a lor este Împărăția Cerurilor".
Cu cine a vorbit Isus atunci când a zis aceste cuvinte? Cu discipolii săi: Petru, Ioan, Iacov, Matei, Filip, Andrei, Toma ... Dacă nici ei nu au înțeles ce înseamnă să fii copil, atunci ne întrebăm cu teamă justificată: putem noi înțelege mai mult? Încercarea de a trezi starea de copil în inima noastră este o necesitate, deoarece înseamnă în primul rând SĂ FII. Este o pace interioară inexprimabilă pe care nimeni și nimic nu ne-o poate lua, ceea ce ne face să avem aspectul luminos și fața zâmbitoare, ne face să ne simțim usori și liberi. Isus s-a referit adesea la starea de copil în mod direct, ca atunci când a vorbit cu Nicodim sau într-o manieră alegorică, ca atunci când a înviat-o pe fiica lui Iair. Pentru Isus, starea de copil este identică cu starea paradisiacă: "E a lor Împărăția Cerurilor" - zicea în timp ce îmbrățișa copiii care veniseră să-L vadă, iar asta practic spune totul. Când a trebuit să le dea apostolilor o lecție despre umilință, Isus a făcut din nou referire la starea de copil care include aceste atitudini într-un mod admirabil. "Apostolii l-au întrebat pe Isus care dintre ei era cel mai mare. Isus, care cunoștea gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă El și a spus: "Oricine primește acest copil (starea de copil sau starea de candoare în inimă), pe Mine Mă primește și cine Mă primește pe Mine, primeste automat si pe Cel care M-a trimis. Deoarece cel mai mic dintre voi este cel mai mare ". Adesea, Isus a insistat să ne simțim toți ca niște copii ai lui Dumnezeu. Nu este întâmplător faptul că el îl cheamă pe Dumnezeu - << Tată >> subliniind astfel dragostea infinită cu care ne înconjoară. Evocând starea de candoare, vom ajunge treptat să redescoperim sentimentul de apartenență la Divin (Yogananda). In acest mod, se va trezi în noi o credință de neclintit, bazată pe percepția directă a Divinului, care este echivalentă cu stări mistice foarte elevate. Trăirea permanentă și intensă a faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu nu numai că ne va ajuta, ci chiar reprezintă un mod practic de evoluție (similar cu KARMA YOGA). Paradoxal, prin această atitudine vom descoperi că suntem mult mai puternici, dar nu ca și cum am fi niste giganți definiți de puterea noastră: avem o abilitate uimitoare de a acționa cu energii uriase datorită faptului că ne situăm deasupra lor (lucru care se explică din punct de vedere tehnic prin accesul la nivelul cauzal). In plus, această atitudine oferă o bucurie imensă și veselie, o stare permanentă de siguranță și optimism, sentimentul că ne simțim protejați. Și vom vedea cum, in acest mod, vom deveni chiar mai înțelepți, vom înțelege lucruri care înainte ne erau inaccesibile, pentru că începem să trăim de fapt în interiorul nostru, adevărurile spirituale. Este uimitor să vedem cât de multe realizări interioare pot fi obținute în mod concret, pur și simplu prin abordarea atitudinii de candoare și, prin urmare, este condamnabil faptul că această atitudine este atât de des uitată. Toate lucrurile despre care am vorbit până acum pot fi experimentate de oricine, recunoscând cu siguranță că, la început, este nevoie de un efort, o vigilență permanentă, dar cu trecerea timpului, vom vedea că va fi din ce in ce mai ușor.
Nu trebuie să uităm niciodată că Realizarea spirituală nu înseamnă să știm de la ceilalți, să înțelegem sau să acceptăm ceva ca adevărat, ci să fim noi cei care trăim în interior acele lucruri minunate despre care ni s-a vorbit și chiar să reusim să descoperim altele. Prin urmare, este esențial să trăim într-un mod autentic și această stare de candoare, este chiar un fel de "scurtătură" care, dacă este străbătută în mod conștient, ne va scuti de multe eforturi inutile sau încercări zadarnice. Ca avertisment: nu trebuie să confundăm candoarea cu infantilismul sau slăbiciunea și nu trebuie să uităm niciodată cât de insuportabili sunt copiii rasfatati!
