Lumea, așa cum o știm acum, a fost întotdeauna percepută de oameni într-un mod fragmentat și divizibil, rareori cineva a trecut dincolo de limitele dualității trăită sub aspectele polar opuse ale binelui și răului, sus și jos, negativ și pozitiv, just și nedrept, etc.

Rar întâlnim oameni care au înțeles cu adevărat subiectul relativității la nivel uman, ființe care au înțeles că sensul de bine sau rău variază de la o persoană la alta, în funcție de valorile și experiențele acelorași oameni. De fapt, în zilele noastre, intâlnim tot mai des situații în care persoanele intră în conflict unele cu altele din cauza unor prostii, din cauza incompatibilității caracteriale dintre ele, din cauza lipsei de considerație a ideilor celorlalți, din cauza simțului autosuficienței atotcuprinzătoare, care determină aceste persoane să considere "adevărul" lor ca fiind unic și incontestabil.

O persoană care manifestă o astfel de atitudine va fi mereu incapabilă să empatizeze sau să asculte altceva înafara de propria sa voce. O asftel de persoană va atribui mereu celorlalți toate responsabilitățile și greșelile sale. Există oameni care, atunci când intră în contradicție cu alții, vor refuza să înțeleagă faptul că pot avea și ei o parte de responsabilitate într-o anumită situație, motiv pentru care vor atribui toate responsabilitățile celorlalti. Ei sunt capabili să găsească defecte în toti ceilalti, numai in ei înșiși nu, dau vina pe condițiile meteorologice, pe ciclul menstrual, pe mijloacele de transport care nu ajung la timp, pe trafic, soacra, soare, ploaie, pe animale, pe pozitia lunii pe cer, etc, dar niciodată nu văd o vină în comportamentul lor și nu își asuma răspunderea pentru acesta. Acești oameni au întotdeauna justificări pentru modul în care acționează. A te justifica este considerat unul dintre "păcatele" majore, este un păcat asemănător neascultării, deoarece, vorbind prin analogie, Adam și Eva, în Paradis, s-au justificat pentru neascultarea lor și astfel au pierdut totul.

În loc să se justifice într-un mod copilăresc, ei ar fi putut să admită greșeala și să-și ceară iertare cu umilinta și totul ar fi revenit ca înainte sau chiar mai bine. Nefacand acest lucru și alegand calea justificării au demonstrat că sunt încă imaturi pentru starea paradisiacă, o stare de fericire trăită datorită simțului responsabilității și maturității spirituale. În mod similar, ființele umane care găsesc mereu justificări pentru comportamentele lor egoiste, în loc să-și asume responsabilitatea pentru experiențele și acțiunile lor, aleg să renunțe la trăirea paradisiacă a fericirii generată de pacea interioară și conștientizare, urmărind întotdeauna acele situații care generează agitație, confuzie, disconfort, durere și suferință generală. Orice ființă umană care-i respectă pe ceilalți și care se respectă pe sine, care are respect pentru darul minunat care este viața însăși, are datoria sacră de a se strădui în permanență să fie purtător al armoniei, păcii, liniștii și echilibrului.

Prin urmare, să ne straduim în fiecare situație conflictuala, să ne analizăm și să vedem dacă am făcut tot ce ne stă în putință să menținem armonia și pacea sau dacă, dimpotrivă, suntem noi izvorul acestor dizarmonii, perturbând pacea altora și a noastră, aplificând astfel suferința. Să ne întrebăm dacă, în anumite situații, nu căutăm, în mod inconștient, dar deliberat, motive pentru a ne simti rău. Să ne întrebăm în fiecare situație care a fost raportul dintre ceea ce au spus ceilalți și ceea ce am spus noi: am ascultat cu adevarat ceea ce ceilalți voiau să exprime sau doar am pretins că am ascultat, gândindu-ne în tot acest timp la ceea ce urma să spunem.

Pentru a ajunge la starea de pace și armonie, ieșind din stările conflictuale, trebuie să existe întotdeauna un inițiator, cineva care să aibe curajul de a face primul pas, cineva mai înțelept care să meargă în întâmpinarea celuilalt. Putem alege să fim noi acea persoană! Putem alege să facem primul pas în a înțelege cu cine ne confruntăm în loc să îl judecăm și să îl etichetăm pe celălalt. Este bine să ne amintim că, la urma urmei, ceilalți reflectă exact ceea ce suntem noi la un moment dat, ei sunt ca o oglindă care reflectă ceea ce avem înăuntru. Și sa ne amintim că o relație de iubire, de afecțiune sau de prietenie nu ar trebui compromise din cauza capriciilor temporare și tranzitorii sau a emoțiilor necontrolate. Și mai presus de toate, întotdeauna să ne amintim că nu există nimic în lume care să valoreze mai mult decât pacea noastră interioară!