Când vorbim despre automatisme (numite și "reacții automate"), vorbim despre anumite acțiuni fizice, psihice și mentale efectuate într-o manieră repetitivă și absentă, care vaduveste existența de valoarea data de traire. În general, vorbim despre automatisme legate de planul fizic, cum ar fi vorbirea, gesticularea, mersul, spălarea, sofatul, alergarea, îmbrăcarea, etc. Înțelegerea funcționării acestor automatisme fizice va facilita studiul și înțelegerea automatismelor psihice, a celor legate de atitudini comportamentale, accese de furie, invidie, apetit, indolență, mândrie, frică, apatie, etc. Pentru a cunoaste anatomia automatismelor, primul pas este să fii conștient de jocul existent între conștient și subconștient. Un exemplu practic: sa înveti sa coduci o masina necesită mai întâi trecerea prin partea conștientă, apoi prin partea subconștientă pentru a ajunge în final la automatism. Primele încercări la volan nu vor fi automate, deoarece trebuie să trecem mai întâi prin procesul de învățare și apoi avem nevoie de partea conștientă de a fi atent și de a memora informațiile de care avem nevoie. Apoi, repetând ceea ce am învățat și folosindu-ne întotdeauna partea conștientă, vom semăna câmpul subconștientului. După însămânțarea informațiilor în subconștient și după ce aceste semințe s-au înrădăcinat, informațiile vor începe să urce singure, spontan la suprafață, ca o plantă care crește dintr-o sămânță plantată în pământ.
Aici începe acțiunea subconștientului. Partea conștientă, însă, nu trebuie să adoarmă, dimpotrivă ar trebui exersata pentru a controla direcția pe care o ia ceea ce vine din subconștient. Sa ne gândim la un copac, îi putem directiona cresterea folosindu-ne de diferiti suporti de sprijin pentru a-l face să crească drept, de tundere pentru a-i da forma și așa mai departe. Problema este că majoritatea oamenilor uită că au responsabilitatea de a-și exercita partea conștientă pentru a controla si a da o directie a ceea ce vine din subconștient. Revenind la analogia noastră este ca și cum după ce a iesit copacelul, nu mai avem grijă de creșterea lui și-i lăsăm ramurile să crească la întâmplare, provocând daune. În cazul ființelor umane, absența totala a controlului îl face sa fie ca un robot. Deci, odată ce ați învățat cum să conduceti o masina, intervenția părții constiente va fi rareori necesară, de exemplu, când vrem să schimbăm viteza. În caz contrar, automatismele psihice legate de această acțiune vor avea loc spontan, automat, fără intervenția partii conștiente pentru a ne deplasa si a ne mentine pe sosea. Este de la sine înțeles că același mecanism poate fi transpus în orice alt domeniu al existenței noastre: acela al scrisului, al citirii, al muncii, al relațiilor. La un moment dat, automatismele se pot observa. Când vrem să mergem cu masina, este suficient să ne asezam la volan si totul decurge aproape de la sine, nu mai trebuie să acordăm atenție coordonării pedalelor cu schimbatul vitezei si menținerea masinii pe carosabil. Dacă vrem să scriem sau sa pictăm, pensula si creionul merg singure, nu mai trebuie să fim atenți să învățăm cum să le ținem și cum să le miscăm. Acest proces de creare a automatismelor se realizează în mod spontan, aproape de la sine. Pe tot parcursul existenței ființa umană continuă să asimileze multe automatisme si de diferite tipuri, legate de majoritatea stimulilor pe care îi întâlnește în domeniul său perceptiv.
Diferitele tipuri de automatisme sunt activate în mod spontan, în funcție de experiențele pe care le avem în prezența unui element- stimul. Oamenii se comportă, în general, ca și cum nu ar fi prezenți, ca și cum ar visa cu ochii deschisi în timp ce fac alte activități. Exact aceleași mecanisme sunt puse in aplicare în automatismele comportamentale cum ar fi tristețea, apatia, ura, gelozia, furia etc. Odată ce am semănat câmpul cu aceste emoții, ele se vor manifesta automat ori de câte ori circumstanțele ne vor oferi stimulii adecvați. De exemplu, dacă in perioada adolescenței, am avut o dezamăgire în dragoste deoarece partenerul ne-a abandonat și am asociat episodul cu un raționament caracteristic de gelozie care ne spune că celălalt este infidel, că nu merită să fie iubit și că trebuie să ne apăram într-un fel pentru a nu suferi, atunci prin repetarea constantă a acestui raționament vom semăna această idee în subconștient, unde se va înrădăcina și va deveni un automatism care se va manifesta spontan ori de câte ori circumstanțele și stimulii îl vor îndemna sa o faca. Practic, prin viața noastră în societate, prin interacțiunea constantă cu membrii societății și prin tendința mimetică pe care o avem față de societate, creăm în mod constant automatisme prin care ne manifestăm. De exemplu, îi iubim doar pe cei care ne laudă și care, la randul lor ne iubesc sau ramanem dezamagiti când nu ni se confirma valoarea. Nu pot să nu observ în această privință măreția lui Iisus când a spus: "Iubiți-i pe vrăjmașii voștri. Pentru că dacă ii iubiți numai pe cei care vă iubesc, ce merit veți avea? " Cu aceste cuvinte, Iisus, Modelul Divin Suprem, a indicat nu numai calea spre iubire ci și calea spre înțelepciune. Aceasta fiind o modalitate de a vindeca sufletele pentru a iesi din automatisme, o modalitate de a deveni cu adevarat vii, de a trece de la un comportament robotic, mort, la un comportament uman, viu. Deci, creăm automatisme prin copierea lor din societate (daruiesc numai cuiva care îmi dă ceva, îi ajut doar pe cei care mă ajută, vorbesc doar cu cei care vorbesc cu mine, salut doar pe cei care mă salută, iubesc doar pe cei care mă iubesc etc.). Acestea sunt automatisme specifice de bucurie sau durere și prin repetarea lor inconștientă, automatismele specifice vor fi formate și consolidate pentru majoritatea situațiilor în care trăim.
De fiecare dată când întâlnim aceleași situații ne comportam ca niste roboți, acționand mecanic, fără să ținem seama de faptul că, chiar dacă două situații sunt similare, aceasta nu înseamnă că rezultatele sunt similare. Este ca și cum am naviga în ocean fără cârma lasandu-ne purtati de valuri. În acest fel, de exemplu, atunci când cineva ne vorbeste de rau, se manifesta automatismul furiei si al respingerii. Apoi, dacă cineva vine și ne dă dreptate, automatismul iubirii si al atractiei începe sa se manifeste. Apoi, dacă partenerul nu ne baga in seama, se declanseaza automatismul tristeții. Și apoi, din nou, dacă o persoană pe care o respectăm nu se comportă conform așteptărilor noastre, porneste automatismul dezamăgirii. În aceste condiții, viața noastră nu mai este trăită de noi, ci este controlată în întregime de situațiile care declanșează automatismele. Și astfel ajungem la drama contemporană: trăim în permanență proiectati în trecut, ignorând prezentul. Fiecare situație cu care ne confruntăm va fi experimentată de noi prin prisma experiențelor și, mai presus de toate, a experiențelor trecute, fără nicio altă posibilitate de schimbare sau îmbunătățire. Nu facem un efort conștient de a ne adapta la prezent și această lipsă de adaptare se resimte din interior, așa că suferim. Ce putem face? Incepem prin a ne permite “luxul” de a gândi conștient.
Avem nevoie de o prezență mai mare a părții constiente, aceasta trebuie exercitată pentru a analiza clar fiecare circumstanță în care ne aflăm. Partea conștientă trebuie să joace întotdeauna rolul de arbitru care decide daca să lase jocul să meargă mai departe (automatismul) sau să-l oprească cu strictete (sa se ia o decizie diferită, neobisnuita, deoarece insasi situația o cere). Partea conștientă dispune de această forță imensă care, din nefericire, nu este folosita. Partea conștientă trebuie să fie întotdeauna chemată să decidă dacă să lase automatismele să se manifeste sau nu și poate face acest lucru numai dacă este ținută constant într-o stare de vigilenta. Apoi, putem practica diferite exercitii, cât mai des posibil, pentru a menține treaza partea conștienta. De exemplu, pur și simplu prin schimbarea rutinei zilnice. Dacă va analizati cu atenție, veți observa că vă urmați rutina aproape maniacal: ieșiți din pat aproape întotdeauna în același mod, urmați ritualul de dimineață întotdeauna în același mod și în aceeași ordine (mers la baie, spălat, imbracat, mic dejun ...). Am putea începe prin schimbarea ordinii și a modului în care efectuăm aceste acțiuni. De exemplu, inversați ordinea în care vă spalați de obicei dinții și faceți duș, inversați ordinea în care mâncați de obicei micul dejun și va îmbrăcați Apoi schimbați frecvent mâna cu care vă periați dinții, schimbați mâna cu care mâncați (aceasta vă va permite să activați simultan cele două emisfere ale creierului). Ulterior, puteți schimba modul în care de obicei mergeți la serviciu; puteți schimba mijloacele de transport pe care le folosiți de obicei si traseul pe care il urmati. Toate aceste actiuni vor face astfel incat automatismele bazate pe vechiul sistem de credinte sa se naruie si in locul lor sa apara un mod nou de a trai viata din prizma constientizarii momentului prezent si a starii de fericire pe care acesta o genereaza.
Acest mod de acțiune vă va ghida catre un alt tip de automatism, de această dată benefic: automatismul de a fi conștient. Utilitatea acestui automatism este accea ca va permite să înțelegeți dacă raționamentul pe care îl faceți este corect sau incorect, dacă produce bucurie sau durere și, în consecință, vă va oferi metodele de a acționa într-o anumită direcție. Dacă, prin utilizarea constantă a părții conștiente, reușim să identificăm o distorsiune cognitiva, atunci putem modifica acea distorsiune aducand mai multa calitate in viata noastra. Pentru a face acest lucru, trebuie să folosim atenția conștientă și, prin urmare, un efort conștient in vederea corectarii respectivei distorsiuni cognitive. Este de la sine inteles ca nu este suficient să se actioneze doar sporadic in aceasta directie, aceasta constientizare trebuie repetata in mod constant pana cand distorsiunea cognitiva (care provoaca suferința) va fi complet eradicata și înlocuita cu un mod de gandire sanatos (care aduce fericire). Pentru a face acest lucru avem la dispozitie un instrument compus din trei elemente: gândire, voință, acțiune. La acestea se adaugă un al patrulea element: repetarea constanta a intregului proces. Acesta este modul în care devenim autorii propriului nostru destin, un destin conștient.