Există, desigur, diferite tipuri de dependență psihologică, cele expuse în prima parte a articolului sunt doar cele mai frecvente și sunt folosite ca exemplu pentru a le înțelege mecanismul. Desigur, nu mă opresc să analizez toate formele de atașament psihologic cu care se confruntă ființele umane. Ceea ce ne interesează acum este să înțelegem că atașamentele și dependențele sunt în primul rând psihologice.

Apoi, odată ce înțelegem acest lucru și mecanismul de acțiune al acestora, putem să le analizăm și din alte puncte de vedere. Pentru a da o definiție, am putea spune că atașamentele psihologice sunt acele legături trecute, create prin repetiție, care determină subconștientul să caute, într-un mod invizibil pentru noi, însăși nefericirea noastră. Deși persoana știe că ceea ce face nu este un lucru bun, ea continuă să repete într-un mod involuntar, mecanic am putea spune, acea acțiune, acea situație, relație, acel mod de gândire, consolidându-i astfel matricea. Psihologia modernă ne spune că aceste atașamente își au originea în copilărie, în toate acele situații în care, ca și copii, am fost supuși unui tratament pe care îl trăim ca respingere, control sau acțiune.

Atașamentele, sub diferitele lor forme, se referă la aceste trei mari categorii: respingere, control, acțiune. Personal, cu toate acestea, cred că sfera lor de origine și de manifestare se extinde mult dincolo de perioada copilăriei. Adultul, ca și copilul, își poate dinamiza constant subconștientul în anumite direcții. Diferența substanțială este accea că copilul, prin natura sa, este mult mai receptiv decât adultul. De exemplu, un comportament arid, rece, indiferent sau ostil poate influența psihicul copilului sau al adultului, care va deveni apoi o persoană plină de deficiențe și instabilă emoțional. O relație familială sau socială defectuoasă transmite și imprimă individului elemente negative cu care acesta se va obișnui. Practic, atașamentele generează o formă de dependență față de ceva negativ, dar cu un aer familiar, iar acest aer familiar anulează simtul rațiunii.

Este vorba despre un fel de luptă interioară între dorința spontană de a fi fericiți și impulsul subconștientului care ne împinge spre nefericire. Din păcate, majoritatea oamenilor sunt atât de robotizați, trăiesc o viață atât de mecanică încât nu-și dau seama că sunt sclavi ai unor atașamente care le fac viața un adevăr iad. Suferim din cauza atașamentului față de ceva negativ atunci când devenim conștienti că suntem "bolnavi" și în același timp nu ne simțim în stare să ieșim din acea stare, ne simțim neputincioși față de această situație; trăim atașamentul față de ceva negativ atunci când atragem persoane bolnave și facem tot posibilul pentru a le ține aproape de noi, atunci când realizăm un auto-sabotaj interior, atunci când avem o voce critică interioară care ne face să ne simțim mereu rău, când avem tendințe auto-distructive . Atașamentul poate fi, de asemenea, de natură karmică, iar acest tip de atașament poate include datorii care trebuie plătite anumitor persoane, legături de iubire sau, după caz, de ură, al căror unic scop este de a trăi experiența relației cu celălalt, pentru “a-l putea asimila”, lecții de învățat, pe care le trăim sub forma unor experiențe care se repetă până când nu le înțelegem sensul profund. Revenind la dependențele psihologice, mecanismul prin care acestea se formează, așa cum am spus înainte, este dinamizarea subconștientului prin acțiuni repetitive. Subconștientul la rândul său împinge individul să realizeze acele acțiuni pe care le-a asimilat deja. În faza insămânțării subconștientului, se crează premisele pentru viitoarele dependențe psihologice care generează suferință.

Acest lucru se întâmplă din cauza lipsei de luciditate mentală, a prevalenței nivelului emoțional asupra celui rațional, a atitudinii nevrotice prin intermediul careia se proiectează asupra altora calități care în realitate nu există. În realitate, respectiva persoană nu deține acele calități pe care noi totuși le vedem în el/ea și asta pentru simplul motiv că avem nevoie de ceva și alegem să credem că acel ceva de care avem nevoie se află într-o altă ființă, ceea ce o face pe acea ființă, in ochii nostri deosebită, unică. În acest sens, este util să înțelegem ce anume căutăm, ce avem nevoie cu adevarat și să înțelegem, totuși, că tot ceea ce avem nevoie există înlăuntrul nostru. În mod normal, ființa umană caută mereu fericirea, manifestată la nivel uman sub diferite forme. Diferitele situații de viață, experiențele trăite, oamenii pe care îi întâlnim nu fac altceva decât să activeze în noi ceea ce avem deja. În esență, în noi există totul, trebuie doar să fim conștienți de acest lucru. Desigur, atunci când vorbim despre atașament, trebuie să fim sinceri și atenți și să realizăm că în spatele fiecărei forme de atașament există oricum o dorință ascunsă, o dorință care ia forma persoanei, situației sau acțiunii față de care suntem atașati. Această dorință este cea care ne scoate din starea de liniște, pentru că ne pune în mișcare, ne face să muncim pentru a obține ceea ce vrem, pentru a obține ceea ce credem că nu avem și ne lipsește. Atașamentul, în acest caz, reprezintă dorința de a găsi un răspuns la o întrebare a sufletului, un suflet care se simte incomplet.

Această întrebare se naște dintr-o falsă nevoie de ceva, pentru că deținem deja în interiorul nostru tot ceea ce ne trebuie, dar suntem conștienți de acest lucru doar atunci când sufletul nostru este sănătos, când nu l-am mutilat sau fragmentat din cauza prostiei. Tot ceea ce avem nevoie este să conștientizăm prezența Totului în interiorul nostru, în această prezență fiind totul integrat. Un suflet care este sănătos va genera întotdeauna experiențe interioare împlinitoare.