Fiecare dintre noi s-a aflat, cel puțin o dată în viață, într-un mediu "toxic" sau în prezența unor persoane "toxice". Folosesc termenul "toxic" pentru că efectul simțit în anumite situații este de toxicitate reală, de profundă poluare mentală, psihică și fizică, aceasta din urmă fiind o consecință a primelor două. Altfel spus, persoana care intră într-un mediu "toxic" sau care trebuie să se relaționeze cu persoane "toxice", se va simți murdară, poluată, confuză, obosită, consumată energetic și epuizată fizic. Partea proastă este că lumea este plină de astfel de medii și, mai presus de toate, este plină de persoane cu un comportament "toxic", care poluează profund tot ceea ce întâlnesc; partea bună este că putem învăța să le recunoaștem pentru a le evita și a ne proteja. În general atunci când vorbim de persoane "toxice", acestea sunt considerate și ca fiind "persoane negative", chiar dacă nu persoana în sine este negativă, ci mai degrabă comportamentul acesteia.
Principala regulă de supraviețuire în aceste cazuri se bazează pe expresia populară care spune că "fuga este rușinoasă dar e sănătoasă". Această regulă ne indică să evităm aceste persoane, dacă este posibil, dar din păcate, ea nu este întotdeauna aplicabilă. Indiferent dacă ne place sau nu, uneori suntem obligați să interacționăm cu familia, prietenii, colegii sau șefii, iar mulți dintre ei radiază cu putere energie negativă. Deci, ce putem face în aceste situații? Putem începe prin identificarea anumitor caracteristici ale persoanei "toxice" sau "negative". Persoana negativă vede întotdeauna partea goală a paharului, chiar dacă este de 1% din volumul total, dar o vede doar pe aceea. Persoana negativă are mereu o scuză pregătită și rareori se prezintă cu un succes sau cu o soluție. Persoana negativă este incapabilă să îl asculte pe celălalt; când vorbesti te întrerupe și se suprapune, începând o conversație complet diferită față de a ta; se comportă ca și cum ar fi singura protagonistă al conversației; la telefon, dialogul devine un monolog: al ei. În concluzie, tu vei ieși din acel dialog foarte nervos și vlăguit.
Persoana negativă manifestă fie un pesimism vizibil și exagerat, fie un optimism fals și aparent umil. Când o întâlnesti, ori începe imediat să se plângă și continuă așa tot timpul ori manifestă un optimism excesiv, reacționând la tot ceea ce spui cu: "Hai, că viața e frumoasă! Uite ce soare frumos e astăzi! Și ce dacă! "Și apoi, imediat, în spatele tău: "mamă, ce probleme are ăla! " Atunci când face dragoste, persoana negativă este "în altă parte". Începe să se gândească la rezistența și compoziția prezervativului, la lumina prea puternică sau prea slabă, la posibilul praf de pe cearceaf, la ceea ce le va spune părinților atunci când se vor întoarce acasă (chiar dacă a depășit vârsta de 30 ani!), la hainele cu care se va îmbrăca dimineața următoare, la volumul prea mare sau prea mic al muzicii, la cina pe care încă nu a pregătit-o, etc. Pe scurt, orice gând care îl poate împiedica să pătrundă în trăirea iubirii, reușind astfel să o strice și pe a ta. Persoana negativă refuză orice propunere interesantă cu un "NU" scurt; ea îți va spune întotdeauna că nu există premizele și va enumera toate aspectele negative ale acelei propuneri, făcându-te să te simți castrat, cu aripile tăiate când de fapt tu simți că ai putea zbura spre cele mai înalte piscuri. Persoana negativă are "darul" special de a te face să te simți nefericit, trist, plictisit, sufocat, epuizat de fiecare dată când o întâlnesti. Persoana negativă este întotdeauna gata să critice tot și pe toți (aceasta este una dintre cele mai importante trăsături ale sale); ea găsește defecte tuturor, cu excepția ei însăși: toată lumea greșeste, ea niciodată; oferă întotdeauna sfaturi, chiar și în domenii în care nu este pregătită sau când nu cunoaște absolut deloc o anumită situație. Persoana negativă consideră întotdeauna și îi definește pe ceilalți ca fiind răi, egoișți, geloși, incapabili, în timp ce în realitate tocmai ea este cea care manifestă aceste caracteristici. O astfel de persoană este rece în interior și exprimă o judecată rece. Devine caldă doar cu cei față de care are un anumit interes. În general, persoana negativă are o influență puternică asupra ta: simpla ei prezență este suficientă pentru a te influența negativ. Persoana negativă îți cere mereu atenția, fie prin plângeri, fie prin impunere, și un lucru e sigur, că după ce a obținut-o, tu intri într-o stare bizară de transă și simți cum încet, încet viața se scurge din tine.
Ce se poate face?
Primul și cel mai important lucru pe care îl poți face este să înțelegi faptul că nu te obligă nimeni să suferi și să te sacrifici inutil printr-o atitudine fatalistă. Devin-o conștient de faptul că fiecare trebuie să își poarte de grijă și să își ducă crucea. Nu trăiești pe acest pamant pentru a purta crucea altora, nu esti salvatorul lumii și al nimănui. Singurul care trebuie să fie salvat de ceva, în această situație, ești chiar tu. Doar tu ai nevoie să fi salvat de tine însuți. La omul modern există dorința perversă de a-i ajuta pe alții fără discriminare și cu orice preț, când, în realitate, nu numai că el însuși încă mai are nevoie de ajutor, dar nici măcar nu dispune de suficiente mijloace pentru a-i ajuta pe alții.
Această dorință perversă își are originea în ego și obiectivul său real este importantă de sine. Ceea ce rezultă este o strădanie inutilă de a ajuta persoane incapabile să beneficieze de acest ajutor și să îl valorifice.
Cel de-al doilea lucru pe care îl poți face este să conștientizezi efectul pe care o persoană negativă îl are asupra ta și să decizi să faci ceva pentru a schimba situația. În acest sens, este bine să înțelegi că persoana negativă exercită putere asupra ta doar dacă tu îi acorzi acea putere. Ea se hrănește cu reacțiile tale vizibile, așa că este bine să înveti să te protejezi și să nu arăți că vorbele sale te influențează în vreun fel. Deci, nu arăta că te-ai supărat din cauza a ceea ce spune sau a modului în care se comportă, nu manifesta în fața ei tristețe, dezamăgire, neliniște, regret.
Manifestă mai degrabă, o atitudine detașată, distantă, superioară. Păstreaza întotdeauna calmul și evocă interior o stare de bucurie și de seninătate. Fii mereu conștient de faptul că tu nu ai nicio legătură cu ceea ce spune sau face o persoană negativă. Tot ceea ce aceasta spune și face o reprezintă pe ea, nu pe tine. Răutatea și cuvintele crude, furia și egoismul persoanei negative sunt doar expresia nefericirii, a frustrărilor, a opacității, a inimii sale reci și a toxicității sale. Toate acestea nu trebuie în niciun caz să aibă un impact negativ asupra ta.
În sfârșit, ia ferma hotărâre de a nu te mai intersecta cu aceste persoane. Asumăți răspunderea acestei decizii și fii conștient de faptul că totul este o chestiune de rezonanță. Amintește-ți că această decizie îți aparține și că, în cele din urmă, este vorba despre o chestiune de rezonanță, exprimată foarte bine de o altă zicală populară: "spune-mi cu cine te insoțești ca să îți spun cine esti". Ține cont și de faptul că persoanele toxice au obiceiul să polueze totul în jurul lor și că este și datoria ta să contribui la munca de curățenie. Această muncă trebuie să înceapă cu tine, cu alegerile pe care le faci. Amintește-ti: fericirea este o alegere.
Încetează să fii pesimist și să frecventezi persoane pesimiste. Dezvoltăți un mod de gândire pozitiv și optimist. Poți face acest lucru chiar acum, fără a aștepta ziua de mâine sau anul viitor.
Dezvoltăți o obișnuință de a citi zilnic materiale, articole, cărți motivaționale. Plimbă-te în aer liber urmărind să descoperi legătura profundă dintre tine și elementele naturii. Ascultă muzică frumoasă, eventual clasică, sacră sau instrumentală (muzica frumoasă are un efect pozitiv și profund regenerant asupra tuturor sistemelor noastre).
Atunci când dorești să ajuți pe cineva, folosește-ți discernământul și alege să ajuți acele persoane care au cu adevărat nevoie și care ulterior vor ști cum să valorifice ajutorul primit. Alege să îți dedici timpul și energia acelor oameni care nu fac parte din categoria persoanelor negative. Daca simți un impuls puternic în a fi de folos, angreneazăte în activități colective utile celorlalti. Înscrie-te la un curs de Yoga și practică zilnic posturile și meditația. Învata să zâmbesti cu buzele și mai ales imaginează-te mereu zâmbind cu inima. Acest lucru te va face să te simți bine, pe tine și pe cei din jurul tău.