Poţi avea toţi banii din lume, dacă nu iubeşti şi nu ai iubit niciodată, eşti persoana cea mai săracă din Univers. Suntem bogaţi sau suntem săraci? Ce ştim cu adevărat despre aceast lucru? Suntem siguri că ştim ce este cu adevarat bogăţia?
Este regretabil faptul că unele cuvinte, termeni, noţiuni, concepte sunt interpretate in mod greşit, mutilate, neînţelese şi limitate în utilizarea lor la doar câteva aspecte, de multe ori triviale şi nereprezentative. Unul dintre conceptele neînţelese este acela al bogăţiei, a cărui utilizare a fost limitată doar la bani şi bunuri materiale. Acest lucru este total greşit. Persoana care are mulţi bani şi ii ţine doar pentru sine, fiind, printre altele, în mod constant preocupată numai de modul de a face alţi bani şi de a nu-i pierde pe cei pe care îi are, este o persoană departe de a fi bogată, de fapt, starea sa interioară se apropie mai mult de sărăcie.
Adevărata bogăţie este cea interioară
Atunci cand vorbim de bogatie este mult mai corect să întelegem aceasta ca pe o stare de plenitudine interioară a cărei caracteristică principală este aceea de a se extinde şi a fi împărtăşită cu ceilalţi. Persoana care trăieşte această stare de plenitudine interioară, de abundenţă, de satisfacţie şi împlinire, simte în mod spontan o dorinţă de nestăpânit de a o împărtăşi cu alţii, de a-i face părtaşi si pe ceilalti la ceva minunat. Persoana în cauză nu se gândeşte nici măcar pentru un moment sa păstreze această bucurie doar pentru sine. Ea se confruntă cu o forţă invizibilă care "paralizează" tot egoismul său, este o forţă explozivă asemănătoare cu un vulcan care erupe din interior şi care se revarsă către ceilalți. Acest tip de bogăție are o origine divină şi nu o considerăm niciodată ca fiind "a noastră", motiv pentru care ne este şi uşor sa o dăruim. Este ceva care apare spontan în noi, ceva care ne este dat pentru ca şi noi să-l dăruim mai departe. Este ceva ce nu dorim să ţinem doar pentru noi, ceva ce vrem neapărat să împărtăşim. Aceasta este însăşi esenţa iubirii, a dărui si a se dărui. Atunci când avem această adevărată bogăţie, când iubim, atunci dorim să dăruim. Încercaţi să vă gândiţi la modul în care vă simţiţi la începutul unei relaţii, atunci când sunteti profund îndrăgostiţi, iar iubirea nu a fost încă întinată de egoisme şi meschinităţi, când iubirea e pură, când aveti acces la această sursă infinită de bogăţie. Singura dorinţă pe care o aveti în acele momente, singura preocupare este aceea de a dărui, de a iubi.
Într-un anume fel, se poate spune că trăirea iubirii este în sens unic, pleacă de la noi şi se duce către ceilalţi. Nu ne interesează să fim iubiţi, suntem prea ocupaţi sa iubim. În aceste momente nu ne gândim la ceea ce primim, aşa cum nu ne gândim să păstrăm nimic pentru noi înşine. Suntem fericiţi să trăim starea de bogăţie interioară, plenitudine şi fericire absolută, de iubire, şi dorim să o împărtăşim. În acele momente, suntem într-o stare continuă de expansiune. Tot ceea ce facem atunci facem din iubire, pentru iubit sau iubită, ii facem mereu cadouri, il umplem pe celălalt de sărutări, de mângâieri, de tot felul de atenţii. Orice am avea, dorim să împărtăsim cu celălalt. De exemplu, dacă cineva la muncă ne dă o prăjitură delicioasă, primul nostru gând este cum să facem să ascundem acea prăjitură în geantă şi să o împărţim cu persoana pe care o iubim. Nu vrem să ne bucurăm singuri de acea bunătate, simţim că făcând aşa, prăjitura nu ar fi la fel de bună, şi-ar pierde valoarea. În această privinţă aţi auzit cu siguranţă, fraze de genul: "mâncarea pe care am mâncat-o atunci împreună nu este la fel de bună fără tine" sau "acel loc minunat pare să nu fie atât de frumos, dacă nu eşti cu mine."
Atunci când eşti în posesia aceastei adevărate bogaţii, atunci când eşti coplesit de această plenitudine, chiar şi atunci când faci dragoste, atitudinea ta va fi total lipsită de egoism. Îţi vei da seama că nu vei mai face dragoste pentru tine însuţi, ci o vei face pentru celălalt. Scopul tău principal nu va fi acela de a satisface o dorinţă a ta, de a avea o împlinire de orice fel. Scopul tău principal va fi acela de a-l face fericit pe celălalt. Vei fi surprins că vei face dragoste numai pentru ca celălalt să se umple de iubire. Adevărata bogăţie înseamnă, asadar, cu totul altceva decât a avea mulţi bani, preocupati fiind doar de a nu-i pierde şi de a acumula alţii. Adevărată bogăţie nu înseamnă nici să credem că suntem plini de iubirea celorlalţi nici să pretindem continuu ca ceilalţi să ne iubească sau să ne acorde atenţie.
Adevărată bogăţie nu provine din exterior, provine din interior şi nimeni nu ne-o poate fura sau lua în nici un fel. Adevărata bogăţie este dată de plinătatea interioară, o plinătate care apare spontan şi vrea să fie împărtăşită. O plinătate fără ideea de "al meu" şi "mai mult", o plinătate fără temeri şi speculaţii. Ceea ce este cu siguranţă minunat este faptul că, dacă ne dăm seama cu toţii de acest lucru vom ajunge să înţelegem că noi toţi, în anumite momente ale vieţii, am fost bogaţi şi că toţi, cultivând atitudinea interioară corectă, putem avea acces la adevărata bogăţie, acea bogăţie în care nu avem nevoie sa căutam nimic altceva, în care se trăieşte o explozie de fericire pură. Înţelegerea acestor lucruri îi poate duce pe oameni să-şi modifice sistemul de valori şi să privească lumea cu alţi ochi, cu ochii unei persoane sănătoase din punct de vedere psihic şi mental, o lume care alfel este percepută şi trăită aproape exclusiv din perspectiva rece, aridă a materialismului crud.
În încheiere, este bine să ne amintim că bogăţia poate fi văzută şi experimentată din două perspective: una strict materială, spre exterior (avuţia falsă ), cealaltă pur spirituală, interioară (adevărata bogăţie); bogăţia lumii şi bogăţia spiritului. Bogăţia materială, exterioară are caracteristica egoismului, dorinta este accea de a fi păstrata întotdeauna doar pentru sine şi de a o creste tot mai mult, tocmai acesta fiind motivul pentru care riscă să fie pierdută în orice moment, ceea ce îi face pe oamenii care o posedă sa trăiasca într-o stare constantă de nelinişte şi de teamă. Acest tip de avere poate fi consumată şi terminată. La polul opus, bogăţia spirituală, interioară, este caracterizată de altruism, dorim să o împărtăşim, ne simtim aproape în imposibilitatea de a o păstra doar pentru noi şi este atât de împlinitoare şi satisfăcătoare încât nu se simte nevoia de a avea mai mult. Este de la sine înţeles că nimeni nu o poate lua sau fura. Aceste două caracteristici ale sale îi fac pe cei care o trăiesc sa se poziționeze întotdeauna într-o stare de pace interioară şi de sănătate. Acest tip de bogate se regenerează şi se recontruieste în mod spontan şi este imposibil sa fie consumata sau terminată. Acum, este la alegerea fiecăruia ce fel de tip de bogăție vrea să obțină si pentru a putea alege mai bine, vă propun cuvintele sublime ale Sf. Pavel:
“ 1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4.Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. Dragostea nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. Dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
9. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte,
10. dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13. Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
(1 Corinteni 13 / 1-3)
Este regretabil faptul că unele cuvinte, termeni, noţiuni, concepte sunt interpretate in mod greşit, mutilate, neînţelese şi limitate în utilizarea lor la doar câteva aspecte, de multe ori triviale şi nereprezentative. Unul dintre conceptele neînţelese este acela al bogăţiei, a cărui utilizare a fost limitată doar la bani şi bunuri materiale. Acest lucru este total greşit. Persoana care are mulţi bani şi ii ţine doar pentru sine, fiind, printre altele, în mod constant preocupată numai de modul de a face alţi bani şi de a nu-i pierde pe cei pe care îi are, este o persoană departe de a fi bogată, de fapt, starea sa interioară se apropie mai mult de sărăcie.
Adevărata bogăţie este cea interioară
Atunci cand vorbim de bogatie este mult mai corect să întelegem aceasta ca pe o stare de plenitudine interioară a cărei caracteristică principală este aceea de a se extinde şi a fi împărtăşită cu ceilalţi. Persoana care trăieşte această stare de plenitudine interioară, de abundenţă, de satisfacţie şi împlinire, simte în mod spontan o dorinţă de nestăpânit de a o împărtăşi cu alţii, de a-i face părtaşi si pe ceilalti la ceva minunat. Persoana în cauză nu se gândeşte nici măcar pentru un moment sa păstreze această bucurie doar pentru sine. Ea se confruntă cu o forţă invizibilă care "paralizează" tot egoismul său, este o forţă explozivă asemănătoare cu un vulcan care erupe din interior şi care se revarsă către ceilalți. Acest tip de bogăție are o origine divină şi nu o considerăm niciodată ca fiind "a noastră", motiv pentru care ne este şi uşor sa o dăruim. Este ceva care apare spontan în noi, ceva care ne este dat pentru ca şi noi să-l dăruim mai departe. Este ceva ce nu dorim să ţinem doar pentru noi, ceva ce vrem neapărat să împărtăşim. Aceasta este însăşi esenţa iubirii, a dărui si a se dărui. Atunci când avem această adevărată bogăţie, când iubim, atunci dorim să dăruim. Încercaţi să vă gândiţi la modul în care vă simţiţi la începutul unei relaţii, atunci când sunteti profund îndrăgostiţi, iar iubirea nu a fost încă întinată de egoisme şi meschinităţi, când iubirea e pură, când aveti acces la această sursă infinită de bogăţie. Singura dorinţă pe care o aveti în acele momente, singura preocupare este aceea de a dărui, de a iubi.
Într-un anume fel, se poate spune că trăirea iubirii este în sens unic, pleacă de la noi şi se duce către ceilalţi. Nu ne interesează să fim iubiţi, suntem prea ocupaţi sa iubim. În aceste momente nu ne gândim la ceea ce primim, aşa cum nu ne gândim să păstrăm nimic pentru noi înşine. Suntem fericiţi să trăim starea de bogăţie interioară, plenitudine şi fericire absolută, de iubire, şi dorim să o împărtăşim. În acele momente, suntem într-o stare continuă de expansiune. Tot ceea ce facem atunci facem din iubire, pentru iubit sau iubită, ii facem mereu cadouri, il umplem pe celălalt de sărutări, de mângâieri, de tot felul de atenţii. Orice am avea, dorim să împărtăsim cu celălalt. De exemplu, dacă cineva la muncă ne dă o prăjitură delicioasă, primul nostru gând este cum să facem să ascundem acea prăjitură în geantă şi să o împărţim cu persoana pe care o iubim. Nu vrem să ne bucurăm singuri de acea bunătate, simţim că făcând aşa, prăjitura nu ar fi la fel de bună, şi-ar pierde valoarea. În această privinţă aţi auzit cu siguranţă, fraze de genul: "mâncarea pe care am mâncat-o atunci împreună nu este la fel de bună fără tine" sau "acel loc minunat pare să nu fie atât de frumos, dacă nu eşti cu mine."
Atunci când eşti în posesia aceastei adevărate bogaţii, atunci când eşti coplesit de această plenitudine, chiar şi atunci când faci dragoste, atitudinea ta va fi total lipsită de egoism. Îţi vei da seama că nu vei mai face dragoste pentru tine însuţi, ci o vei face pentru celălalt. Scopul tău principal nu va fi acela de a satisface o dorinţă a ta, de a avea o împlinire de orice fel. Scopul tău principal va fi acela de a-l face fericit pe celălalt. Vei fi surprins că vei face dragoste numai pentru ca celălalt să se umple de iubire. Adevărata bogăţie înseamnă, asadar, cu totul altceva decât a avea mulţi bani, preocupati fiind doar de a nu-i pierde şi de a acumula alţii. Adevărată bogăţie nu înseamnă nici să credem că suntem plini de iubirea celorlalţi nici să pretindem continuu ca ceilalţi să ne iubească sau să ne acorde atenţie.
Adevărată bogăţie nu provine din exterior, provine din interior şi nimeni nu ne-o poate fura sau lua în nici un fel. Adevărata bogăţie este dată de plinătatea interioară, o plinătate care apare spontan şi vrea să fie împărtăşită. O plinătate fără ideea de "al meu" şi "mai mult", o plinătate fără temeri şi speculaţii. Ceea ce este cu siguranţă minunat este faptul că, dacă ne dăm seama cu toţii de acest lucru vom ajunge să înţelegem că noi toţi, în anumite momente ale vieţii, am fost bogaţi şi că toţi, cultivând atitudinea interioară corectă, putem avea acces la adevărata bogăţie, acea bogăţie în care nu avem nevoie sa căutam nimic altceva, în care se trăieşte o explozie de fericire pură. Înţelegerea acestor lucruri îi poate duce pe oameni să-şi modifice sistemul de valori şi să privească lumea cu alţi ochi, cu ochii unei persoane sănătoase din punct de vedere psihic şi mental, o lume care alfel este percepută şi trăită aproape exclusiv din perspectiva rece, aridă a materialismului crud.
În încheiere, este bine să ne amintim că bogăţia poate fi văzută şi experimentată din două perspective: una strict materială, spre exterior (avuţia falsă ), cealaltă pur spirituală, interioară (adevărata bogăţie); bogăţia lumii şi bogăţia spiritului. Bogăţia materială, exterioară are caracteristica egoismului, dorinta este accea de a fi păstrata întotdeauna doar pentru sine şi de a o creste tot mai mult, tocmai acesta fiind motivul pentru care riscă să fie pierdută în orice moment, ceea ce îi face pe oamenii care o posedă sa trăiasca într-o stare constantă de nelinişte şi de teamă. Acest tip de avere poate fi consumată şi terminată. La polul opus, bogăţia spirituală, interioară, este caracterizată de altruism, dorim să o împărtăşim, ne simtim aproape în imposibilitatea de a o păstra doar pentru noi şi este atât de împlinitoare şi satisfăcătoare încât nu se simte nevoia de a avea mai mult. Este de la sine înţeles că nimeni nu o poate lua sau fura. Aceste două caracteristici ale sale îi fac pe cei care o trăiesc sa se poziționeze întotdeauna într-o stare de pace interioară şi de sănătate. Acest tip de bogate se regenerează şi se recontruieste în mod spontan şi este imposibil sa fie consumata sau terminată. Acum, este la alegerea fiecăruia ce fel de tip de bogăție vrea să obțină si pentru a putea alege mai bine, vă propun cuvintele sublime ale Sf. Pavel:
“ 1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4.Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. Dragostea nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. Dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
9. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte,
10. dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13. Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
(1 Corinteni 13 / 1-3)
